Filtru căutare: Bucuresti

ALEX PREVENT CONSULTING SRL

Adresa

Str. Plt. Petre D. Ionescu, Nr. 4, Bl. 6A, Sc 2, eT. 9, aP. 100

header image

SERVICII ÎN DOMENIUL PREVENIRII ŞI STINGERII INCENDIILOR ŞI A SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

...

Experientia docet – Experienţa te învaţă” este dictonul care ne guvernează activitatea.

 

În concordanţă cu OUG 21/2004 privind sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă, acestea sunt definite ca evenimente excepţionale, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate amenintaţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate necesită măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse importante şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

Organizarea eficientă a activităţii de apărare împotriva incendiilor şi apărare civilă este concepută respectand prevederile Legii 307/2006 – privind apărarea împotriva incendiilor, Ordinul MAI nr. 163/2007 – Norme Generale de apărare împotriva incendiilor, Legii 481/2004 – privind protecţia civilă, Ordinul MAI nr. 712/2005 – Dispoziţiile generale privind instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, şi va avea ca principale activităţi:

  • Întocmirea documentaţiilor necesare obţinerii avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu;
  • Întocmirea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor conţinând atribuţiile, locul şi modul de acţiune al angajaţilor;
  • Întocmirea planurilor de intervenţie în caz de incendiu;
  • Planificarea şi executarea de antrenamente periodice;
  • Stabilirea, împreună cu beneficiarul, a planurilor de investiţii şi cheltuieli pe linie de situaţii de urgenţă şi apărare civilă în caz de dezastre şi calamităţi naturale;
  • Menţinerea colaborării cu organele de control şi îndrumare;
  • Oferirea de soluţii practice pentru problemele de securitate la incendiu şi situaţii de urgenţă întâmpinate de beneficiarii serviciilor noastre.

Ca să evitaţi amenzile păgubitoare din domeniul PSI şi ca să vă protejaţi proprietatea (sau instituţia ori firma pe care o conduceţi) de consecinţele extrem de grave ale unui incendiu, acum aveţi la dispoziţie seviciile S.C. ALEX PREVENT CONSULTING S.R.L.