În perioada 18–21 septembrie, Pavilionul B1 al ROMEXPO a devenit centrul unei experiențe complete dedicate frumuseții și creativității aplicate. COSMETICS BEAUTY HAIR și CREATIVO, două evenimente complementare, au atras împreună un public numeros și entuziasmat, confirmând rolul strategic al acestor platforme în dezvoltarea industriilor de profil.

Ediția din acest an a înregistrat cifre remarcabile: peste 10.000 de vizitatori specialiști și public larg, o suprafață expozițională de 4.888 mp, un grad de internaționalizare de 20% și o agendă de conținut cuprinzătoare – 15 conferințe și peste 100 de workshopuri.

 

COSMETICS BEAUTY HAIR – excelența industriei de beauty

Evenimentul a reunit branduri de renume și distribuitori de top, aducând pe scena locală cele mai noi produse, tehnologii și tratamente din universul hair, make-up, skincare, estetică profesională și wellness. Demonstrațiile live și lansările exclusive au oferit vizitatorilor oportunitatea de a interacționa direct cu inovațiile momentului și de a descoperi direcțiile majore ale industriei.

 

CREATIVO – conexiunea dintre modă, design și educație

Ca extensie firească a lumii frumuseții, CREATIVO a pus accent pe moda sustenabilă, design vestimentar și reinterpretarea contemporană a meșteșugurilor tradiționale. Organizate în parteneriat cu Atelierele ILBAH și CUSUT & BRODAT, conferințele, workshopurile și demonstrațiile au creat un spațiu de dialog și inspirație între designeri, antreprenori și formatori, consolidând poziția evenimentului ca hub de educație creativă.

„Rezultatele acestei ediții confirmă potențialul uriaș al industriilor de frumusețe și fashion atunci când sunt aduse împreună. COSMETICS BEAUTY HAIR și CREATIVO au demonstrat că putem construi platforme puternice pentru inovație, educație și networking, care să inspire și să susțină comunitatea profesională. Mulțumim partenerilor, expozanților și vizitatorilor care au transformat aceste patru zile într-o experiență memorabilă”, a declarat Oana Netbai, Director Comercial ROMEXPO.

O ediție care a setat noi standarde

Prin integrarea a două universuri complementare – frumusețea și creativitatea – ROMEXPO a oferit un eveniment unic în regiune, consolidându-și rolul de catalizator pentru industriile emergente și consacrate. Atmosfera efervescentă, dialogul între profesioniști și oportunitățile de business generate conturează premisele unei evoluții sustenabile pentru piața de beauty și design din România.

 

ROMEXPO transmite sincere mulțumiri partenerilor și colaboratorilor, care au sprijinit realizarea acestei ediții, expozanților, care au adus în atenția publicului noutăți și inovații de referință, și vizitatorilor, care prin prezența lor au confirmat relevanța și atractivitatea evenimentului. Fiecare contribuție a conturat succesul acestei ediții și a demonstrat încă o dată forța comunității de profesioniști din domeniul frumuseții și al creativității.

Pentru mai multe informații despre evenimente și edițiile viitoare:
www.cosmeticsbeautyhair.ro
www.club-creativo.ro